Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Post fix de Poliție Locală și patrule suplimentare, la Gara de Nord din Timișoara

Ilie Vasile Sîrbu, consilier local din partea AUR, anunță inițierea unui proiect de hotărâre care vizează creșterea siguranței publice în zona Gării de Nord din Timișoara, în urma numeroaselor sesizări primite de la cetățeni.

Potrivit acestuia, dar și a oamenilor din zonă care au și protestat față de problemele care persistă, zona a devenit un punct fierbinte al orașului, cu acte de violență, consum de alcool și substanțe interzise în spațiul public, furturi și tulburarea ordinii.

Proiectul prevede declararea Gării de Nord drept „Zonă cu risc crescut pentru siguranța publică”, înființarea unui post fix de Poliție Locală cu program permanent, dotat cu echipamente moderne de supraveghere video, precum și suplimentarea patrulelor pedestre și auto în colaborare cu Poliția Municipiului Timișoara.

Finanțarea ar urma să fie asigurată din bugetul local.

„Siguranța cetățenilor nu este negociabilă. Gara de Nord este una dintre porțile de intrare în oraș și trebuie să ofere protecție, nu teamă. Prin acest proiect, cerem administrației locale și Poliției Locale să își asume un plan clar de acțiune, nu doar măsuri temporare.

Consider că Timișoara are nevoie de fermitate și de implicare reală din partea autorităților, iar acest proiect este un pas important către recâștigarea siguranței și normalității în zona Gării de Nord”, spune Ilie Sîrbu.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Anunturi Vanzare Apartament Lugoj

sursa: sursadevest.ro

Vă recomandăm

Știri

Un antrenament sportiv s-a transformat într-un moment de maximă tensiune, marți, la Timișoara. Un băiat în vârstă de numai 13 ani a suferit un...

Știri

Un incident care ridică semne de întrebare privind siguranța în școli a ajuns în atenția polițiștilor din Timișoara. Un elev în vârstă de 13...

Știri

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din Sânmihaiu Român, județul Timiș, a fost ridicat de polițiști în urma unei anchete desfășurate de...

Știri

Un cutremur de mici dimensiuni a avut loc miercuri în partea de vest a țării. Seismul s-a produs în apropiere de Arad, la o...