Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Accident cu șapte victime sâmbătă după-masă la Recaș. A fost chemat elicopterul SMURD

Accidentul a avut loc sâmbătă după-masă, în jurul orei 15:40, în Recaș. Pompierii au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și de prim ajutor. Au fost implicate un autoturism în care se afla doar șoferul și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Recaș, care se deplasa la o intervenție. Din primele informații, în autospecială erau 6 persoane.

Au fost mobilizați de urgență pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara, iar la locului evenimentului sunt alocate cinci echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de descarcerare și o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și o ambulanță SAJ cu medic. A fost alertat elicopterul SMURD CS.

În urma evenimentului au rezultat trei victime care prezintă suspiciuni de fracturi și diferite afecțiuni și alte trei victime cu traumatisme ușoare.Toate persoanele implicate în eveniment, dintre acestea, patru la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara și trei la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, în stare conștientă și cooperantă.

Vă recomandăm

Știri

Un accident rutier grav s-a produs vineri dimineață, 14 august 2026, pe DN6, în localitatea Jena, județul Timiș. Evenimentul a avut loc în jurul...

Știri

Un accident rutier produs joi după-amiază în localitatea Coșava a mobilizat echipaje de intervenție și a determinat autoritățile să ia măsuri de siguranță, după...

Știri

Două persoane care se aflau pe o motocicletă au fost transportate la spital, joi dimineață, în urma unui accident rutier produs pe DN 68A,...

Știri

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs miercuri pe drumul județean 691, în apropierea localității Dumbrăvița. În urma impactului dintre...