Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Persoanele care se urcă la volan băute sau fără permis vor ajunge direct la închisoare.

politie trafic

Legea Anastasia, adoptată în Parlament. Care sunt noile prevederi pentru șoferi

Persoanele care se urcă la volan băute sau fără permis vor ajunge direct la închisoare. Deputații au adoptat ieri o lege în acest sens, denumită Legea Anastasia, în memoria fetiței de 4 ani ucisă de o șoferiță care nu avea permis de conducere. Și tot deputații au aprobat o lege prin care șoferii vor putea contesta amenzile primite în trafic și la judecătoria din zona în care au domiciliul, scrie digifm.ro.

Legea Anastasia care prevede pedepse mai aspre pentru șoferii băuți și fără permis a trecut de camera deputaților și urmează să meargă la promulgare.

În cazurile de ucidere din culpă din cauza conducerii unei mașini fără permis sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe interzise nu mai poate fi aplicată condamnarea cu suspendare, cum permite Codul penal în prezent, ci este prevăzută pedeapsă cu executare, pentru concurs de infracțiuni.

„Legea Anastasia” a fost denumită astfel în memoria fetiţei de 4 ani care a fost ucisă, pe 1 iunie, în faţa casei de o tânără fără permis de conducere.

Și tot deputații au votat ieri o lege prin care șoferii vor putea contesta amenzile primite în trafic și la judecătoria din zona în care au domiciliul nu doar la instanța din regiunea în care a fost constatată fapta.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Plângerile împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se pot depune în cel mult 15 zile.

Macheta Mobila Magazin Big Mag

 

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Țigările electronice și dispozitivele similare ar putea dispărea din spațiile publice închise, transportul în comun și locurile de joacă. Senatul a adoptat un proiect...

Știri

Descoperire alarmantă în Timiș: butoaie cu ulei ars, utilaje abandonate și deșeuri de construcții depozitate ilegal direct pe sol. Autoritățile avertizează că fenomenul scapă...

Știri

Consiliul Județean Timiș anunță restricții importante pentru șoferii care circulă prin comuna Ghiroda. La solicitarea FCC Construcción S.A. – Sucursala București, Comisia Tehnică de...

Administrație

Șoferii din Lugoj ar putea avea în curând reguli noi pentru parcările cu plată. Tarife diferențiate, plată prin SMS sau aplicații mobile și monitorizare...