Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Blue Air suspendă până pe 12 septembrie zborurile din România

Blue Air Aviation suspendă de astăzi, până luni, 12 septembrie, toate cursele programate sa plece de pe aeroporturile din România, a anunţat compania, printr-un comunicat.
Potrivit reprezentanţilor operatorului aerian, suspendarea zborurilor a fost determinată de faptul că, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.
Toate zborurile planificate din afara României către orice aeroport din România, astăzi, vor fi operate conform orarului publicat, precizează compania.
“Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declaraţiile publice şi instigările directe de „a nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spaţiul public de către un reprezentant cu rang înalt al statului român, respectiv preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)”, susţin reprezentaţii companiei.

cabina video booth 360 nuntaAceştia menţionează că declaraţiile respective au condus la „distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete, creşterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societăţii Blue Air Aviation SA de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condiţiile popririlor tuturor conturilor societăţii), blocarea tuturor discuţiilor purtate la Londra de acţionariatul Blue Air cu două mari firme de investiţii interesate în intrarea în acţionariatul Blue Air şi sprijinirea societăţii în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăţi din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Un cutremur de magnitudine 4,5 a avut loc în această dimineață în zona seismică Vrancea. Seismul s-a produs la mare adâncime și a fost...

Știri

România nu va avea parte de o eclipsă de Soare vizibilă peste tot! Miercuri, fenomenul astronomic va putea fi observat doar din anumite regiuni,...

Știri

România se pregătește pentru un nou episod de temperaturi extreme. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de caniculă și disconfort...

Știri

Administrația Națională de Meteorologie avertizează că, începând de astăzi și până duminică, la ora 10:00, în Maramureș, nord-vestul Transilvaniei, Crișana, Banat, vestul și sudul...