Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Evenimente

Vernisajul expoziției de pictură semnată de Laura Bugariu și Teodora Bugariu

Casa Bredicenilor a  găzduit vineri, 28 aprilie, vernisajul expoziției de pictură semnată de Laura Bugariu și Teodora Bugariu.
Este pentru prima dată când mama și fiica expun împreună într-un spațiu public. În ciuda ploii torențiale, evenimentul a fost unul de bun augur, prin prezența numeroasă a unui public de calitate, iubitor al artelor plastice.

Henrieta Szabo, directoarea Bibliotecii Municipale din Lugoj a urat bun venit expozantelor:

”Sunt oameni frumoși și talentați care pot oferi din preaplinul lor și celor din jur. Aminteam de oameni frumoși și talentați, iar astăzi le avem alături de noi pe Laura și Teodora Bugariu, care ne încântă cu o expoziție de pictură inedită prin tematica abordată – portrete de femei care le pun în evidență, expresivitatea, frumusețea și delicatețea. Culoare și vibrație pozitivă, o expoziție care inspiră și aduce bucurie”.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Scriitorul și jurnalistul Cristian Ghinea a spus că ”Laura și Teodora Bugariu au ales tocmai Casa Bredicenilor pentru această expoziție în tandem, onorând astfel tradiția familiior culturale lugojene, a căror tradiție continuă până azi prin familii de artiști plastici precum Flora și Constantin Răducan, Laura și Ladislau Pokker, Eugenia și Carmen-Cecilia Olar sau de muzicieni, precum familia Paul – Dana Paul Giovanninetti și Florin Paul”.

Remarcând îmbinarea dintre exuberanța creației și plăcerea experimentării, prin folosirea de tehnici mixte, colegul nostru a încheiat spunând că ”Laura și Teodora Bugariu ne propun o explorare inteligentă a eternului feminin, care nu poate fi încorsetat în sintagme prefabricate”.

Un moment special a fost recitalul de pian al tânărului Alexandru Mihai Moț, elev la Școala Gimnazială de Muzică ”Filaret Barbu” – clasa prof. Raluca Miclăuș. El a interpretat ”Toccata în Re minor” de Domenico Scarlatti, un Studiu de Franz Liszt și Preludiile din Caietul I – ”Ce a văzut Vântul de Apus” și ”Catedrala Scufundată” de Claude Debussy.

Două tablouri din expoziție vor fi vândute în scop caritabil, pentru ajutorarea unui copil care are nevoie de asistență medicală specializată. Expoziția rămâne deschisă două săptămâni, până la data de 15 mai.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Social

Un angajat din cadrul Direcției pentru Cultură Timiș a vizitat Lugojul pentru a verifica lucrările la Podul de Fier din oraș, un obiectiv vehement...

Știri

Locuitorii din mai multe zone ale județului Timiș au primit mesaj RO-Alert, după emiterea unei avertizări de cod portocaliu pentru fenomene meteorologice severe. Printre...

Știri

Un accident rutier serios a avut loc pe Autostrada A1, în județul Timiș. Două persoane au ajuns la spital după un impact între două...

Administratie

Un proiect de regenerare urbană de proporții, derulat în municipiul Lugoj, a ajuns în centrul unei controverse publice „tare ca piatra”. În cele patru...