Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Sănătate

Vaccinare și pe timpul nopții la centrul permanent de la Spitalul Județean din Timișoara

Medicii și asistentele de la centrul de vaccinare de la Spitalul Județean din Timișoara pot administra vaccinurile și pe timpul nopții.

Problemele tehnice au fost rezolvate astfel încât, pe platforma de vaccinare pot fi făcute programări începând cu această noapte, de la ora 00:00.



“Din seara aceasta, practic de marți de la ora 00:00, avem programați pacienți și pe perioada nopții. Platforma poate fi accesată acum, cei care doresc să se programeze pentru vaccinare la Spitalul Județean pot să o facă și în alte intervale orare decât cele permise până în prezent, adică între 8:00 și 19:00. Este foarte util pentru tinerii care au activități în timpul zilei, pentru cei care se deplasează mai greu și e foarte important pentru că suntem în zona rapelului pentru vaccinări Pfizer, pe care le-au făcut pacienții noștri în cele trei săptămâni din urmă”, spune coordonatorul centrului permanent de vaccinare de la Spitalul Județean Timișoara,

Toți cei care doresc să fie vaccinați la centrul de afaceri Spitalul Județean Timișoara se pot programa pe platforma RoVaccinare sau telefonic, la call center-ul național (021.414.44.25) sau la call center-ul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara (0356.406.517).

geci barbati modele noi magazin BIG Magradiotimisoara.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
OferteGhete Dama
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Un incident care ridică semne de întrebare privind siguranța în școli a ajuns în atenția polițiștilor din Timișoara. Un elev în vârstă de 13...

Știri

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din Sânmihaiu Român, județul Timiș, a fost ridicat de polițiști în urma unei anchete desfășurate de...

Știri

Un cutremur de mici dimensiuni a avut loc miercuri în partea de vest a țării. Seismul s-a produs în apropiere de Arad, la o...

Știri

Un bărbat de 38 de ani a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost acuzat că și-ar fi agresat...