Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Euro News

Europarlamentarul Maria Grapini, intervenție în cadrul comisiei LIBE

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, membru în Comisia LIBE, a avut o intervenție punctuală pe tema Strategiei privind drepturile copilului.

Concret, europarlamentarul Grapini a dorit să știe ce poate și ce nu poate să facă Comisia Europeană în momentul în care, dintr-un stat membru, se face o sesizare privind încălcarea drepturilor copilului. În contextul în care, inclusiv în mandatul trecut, a adresat Bluze bumbac dama Modele Noi Big Magîntrebări Comisiei Europene privind căsătoriile transfrontaliere în care copiii suferă în urma neînțelegerilor dintre părinți și, în unele cazuri, suportă agresiuni și violențe din partea unuia dintre aceștia, Maria Grapini a punctat faptul că răspunsul comisarului Jourova a fost, sistematic, același și anume faptul că, fiind vorba de subsidiaritate, Comisia Europeană nu se poate amesteca în legislația țărilor membre.

Totodată, europarlamentarul Grapini solicită Comisiei Europene ca, în cadrul strategiei privind drepturile copilului, să vină cu dispoziții mult mai punctuale și mult mai concrete.

“Cred, de asemenea, că traficul de copii trebuie extrem de bine monitorizat și cred că aici trebuie o politică europeană”, a spus Maria Grapini, care a reamintit, în cadrul intervenției sale, nu numai cazul tragic al fetiței de zece ani care s-a sinucis în Italia,  dar și scandalul din România care a generat chiar procese, în contextul în care minorii sunt agresați sexual pe rețeaua Tik-Tok. “Trebuie să vedem ce putem face pentru protejarea copiilor, în contextul în care intervențiile acestea online nu au nicio regulă”, a tras un semnal de alarmă Maria Grapini.

“La problemele de dinainte, legate de sărăcia copiilor, unde apăreau și conflicte între părinți și chiar abuzuri la adresa copilului, au mai apărut acum, în pandemie și în criza sanitară, alte probleme stringente și noi nu avem încă soluții. De aceea, rugămintea mea este să solicităm, ca și comisie competentă (LIBE), Comisiei Europene să vină cu măsuri concrete care să combată și traficul de copii, dar și scoaterea din familie și instituționalizarea copiilor pentru că eu cred că un copil nu poate trăi nicăieri mai bine decât alături de mamă. Sper să avem o strategie bună care să conducă și la rezultate concrete!”, a conchis europarlamentarul Grapini.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/



Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Euro News

Comisia Europeană propune statelor membre un plan de reînarmare continentală, care ar putea mobiliza fonduri în valoare de 800 de miliarde de euro în...

ALEGERI 2024

PUSL Timiș și-a ales conducerea în cadrul Conferinței Județene,organizate impecabil și la care au participat 423 de delegați. De remarcat, că Timișul a dat...

Știri

Fermierii solicită autorităţilor să întreprindă toate demersurile legale şi diplomatice care se impun pentru interzicerea tranzitului şi importurilor de produse agricole de provenienţă Ucraina...

ALEGERI 2024

Aflată într-o conferință de presă alături de Titu Bojin, președintele interimar al PUSL Timiș și Raul Ciuteanu, președintele interimar al PUSL Timișoara, Maria Grapini,...