Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,2%, cel mai mare nivel din ultimii cinci ani

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna aprilie la 5,2%, cel mai înalt nivel din iunie 2013, când a fost 5,37%, în condiţiile în care fructele proaspete s-a scumpit cu 13,9% faţă de decembrie 2017, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În aprilie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4%, în medie, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 7,2%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 2,83%.

Faţă de decembrie 2017, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în aprilie, la fructe proaspete (13,91%), citrice (11,32%) şi gaze naturale (10,19%).

Preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, în aprilie faţă de decembrie, cu 3,9%.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

În ultima prognoză, publicată în 9 mai, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, de la 3,5% la 3,6%, prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an şi a estimat un nivel de 3% pentru decembrie 2019.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Rovinieta se va calcula după reguli noi, de la 1 iulie 2026. Ministerul Transporturilor a pus în consultare publică un proiect de ordin care modifică algoritmul...

Știri

Românii resimt tot mai puternic valul de scumpiri. Energia electrică, carburanții, chiriile și alimentele de bază au înregistrat creșteri importante, iar inflația a urcat...

Știri

Scumpirile la carburanți continuă, pe măsură ce prețul barilului de petrol a ajuns luni la 108 dolari, influențat de tensiunile tot mai accentuate din...

Știri

Creșteri semnificative la pompele din întreaga țară: marile rețele de benzinării au majorat prețurile încă din primele ore ale zilei, iar impactul se simte...