Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Concerte și Spectacole

Cel mai aşteptat festival din Timişoara, aduce şi în acest an, artişti de excepţie la Diskoteka

discoteka

Timișoara devine, la începutul lunii mai, pentru a al doilea an consecutiv, capitala muzicii retro.

Pe 1, 2 şi 3 mai vor renaște din nou, ritmurile muzicii anilor ’80 și ’90, iar organizatorii promit spectacole de excepţie, care au revoluționat muzica pop.

Printre cei care au confirmat deja că vor încinge atmosfera pe scenă sunt DJ Bobo, Snap, No Mercy, Nana sau Boney M.

De altfel, în scurt timp, în oraşul de pe Bega va ajunge echipa celebrului Nana, care se va asigura că standardele de sonorizare ale artistului sunt îndeplinite.

Organizatorii spun că anul acesta, show-ul va fi complet diferit față de prima ediţie și că va depăși orice limite, atât din punct de vedere al atmosferei, cât și al dotărilor tehnice.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Prima ediţie a Festivalului Diskoteka a avut loc anul trecut şi a adunat peste 100.000 de spectator.

Anul acesta, se aşteaptă un număr şi mai mare, astfel că cei interesaţi trebuie să se grăbească să îşu cumpere bilete sau abonamente.

sursa: sursadevest.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Un caz tulburător a avut loc în județul Timiș, unde un bărbat a fost descoperit fără viață pe un câmp din apropierea unei stâne....

Știri

O operațiune de amploare a fost declanșată de polițiștii specializați în combaterea criminalității economice, care au pus în aplicare 71 de mandate de percheziție...

Știri

Un accident de muncă cu urmări dramatice a avut loc în Birda, în apropiere de orașul Gătaia, pe un șantier unde se desfășurau lucrări...

Știri

Situație alarmantă în Timișoara. Mii de locuri de parcare sunt ocupate de mașini abandonate, iar autoritățile au început acțiuni masive. Problema mașinilor abandonate continuă...