Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

DONARE DE SÂNGE ÎN 23 ȘI 24 IULIE

O nouă campanie de donare de sânge inițiată de Cluburile Rotary, Rotaract și Interact Lugoj împreuna cu Spitalul Municipal și Centrul Regional de Transfuzie Sangvină din Timișoara va avea loc în perioada 23-24 iulie.

Lugojenii au răspuns pozitiv de fiecare dată la aceste campanii și sunt așteptați în număr cât mai mare și în această lună. Organizatorii vor întocmi liste cu toți cei care doresc să doneze sânge și este de dorit să existe un număr de aproximativ 40 de donatori pentru fiecare dintre cele două zile ale campaniei. La Spitalul Municipal Lugoj va fi amenajat un spațiu adecvat unde donarea să se desfășoare în condiții optime. Întreg suportul logistic necesar, dar și personalul vor fi asigurate de către Centrul Regional de Transfuzie Timiș. Donatorii vor fi recompensați cu eliberarea la cerere a analizelor medicale efectuate, eliberarea a șapte bonuri valorice, precum și a unei adeverinţe pentru liber de la serviciu în ziua donării. Conform reprezentanților Centrului de Transfuzie Sangvină la nivelul județului este nevoie de circa 100-120 de donatori pe zi, însă în prezent donează sânge cam 60 persoane pe zi, acoperindu-se astfel necesarul de sânge doar pentru urgențe.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Lugojul se pregătește de una dintre cele mai importante sărbători ale comunității! Sâmbătă, 15 august 2026, Piața Victoriei devine locul de întâlnire pentru lugojeni...

Știri

Primăria Municipiului Lugoj informează cetățenii că, la solicitarea operatorului Delgaz Grid SA, vor fi introduse restricții temporare de circulație pentru executarea unor lucrări de...

Știri

Municipiul Lugoj va beneficia de o investiție majoră în infrastructura urbană, după ce administrația locală a semnat contractul de finanțare pentru un amplu proiect...

Știri

Șoferii care circulă vineri pe autostrada A1, pe sensul de mers Timișoara – Lugoj, trebuie să ia în calcul întârzieri. Direcția Regională de Drumuri...