Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

AUTOBUZELE TREC LA PROGRAMUL DE VARĂ

Transportul public lugojean va trece la programul de vară. Societatea Meridian 22 anunţă că, o dată cu începerea vacanţei de vară, la fel ca şi în anii trecuţi, reduce numărul curselor de transport public din municipiu la doar 3 linii până la venirea toamnei. Acest fapt este cauzat de scăderea fluxului de pasageri, odată cu intrarea în vacanţă a elevilor care foloseau cu precădere autobuzele pentru a ajunge la și de la şcoală.

Florin Iovescu, director economic Meridian 22:

Ca în fiecare an, după finalizarea anului școlar, adică în data de 15 iunie și până în data de 15 septembrie când se reia anul școlar, avem o restructurare a activității de transport, în sensul trecerii la programul de vară. Din cele 5 trasee aprobate de Consiliul Local, pe care se desfășoară traseul de transport în comun local în prezent, vor rămâne două trasee parțiale și un traseu integral. Aceste trei linii care vor rămâne să preia fluxul de călători pe raza municipilui Lugoj considerăm că pot face față fără probleme pentru a prelua toți călătorii care vor să călătorească cu mijloacele de transport ale societății noastre.

 Astfel că de luni se anulează trei trasee care deservesc transportul elevilor. Este vorba despre traseul Mondial Bocșei-oraș, Stadion-Cotu Mic, și ITL- Tirol. Vor mai rămâne în circulație două trasee parțiale: Măguri-oraș și ITL-Tirol și unul integral, de la gară la Liceul Agricol. Acest program va fi valabil până în 15 septembrie, când se reia transportul integral pe toate cele cinci linii aprobate în Consiliul Local.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Un incendiu de amploare a izbucnit miercuri seară în localitatea Honorici, județul Timiș, iar o casă a fost cuprinsă de flăcări pe o suprafață...

Advertorial

Astăzi, 23.09.2026, Municipiul Lugoj – prin Primar, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre, anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de...

Administrație

Administrația locală din Lugoj continuă finanțarea lăcașurilor de cult aparținând confesiunilor religioase recunoscute oficial. Pentru acest an, din bugetul municipalității a fost aprobată suma...

Advertorial

„MUNICIPIUL LUGOJ, titular al proiectului ”Elaborare studiu de fezabilitate – Rețea de canalizare de telecomunicații în Municipiul Lugoj”  anunță publicul interesat asupra luării deciziei...