Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

PROVOCAȚI SĂ ÎȘI ALEAGĂ VIITOAREA MESERIE

Elevii unei școli din Lugoj au avut ocazia marți, 7 mai, să-și prezinte meseria pentru care se gândesc să opteze în viitor. Vorbim despre elevii de clasa a VIII-a a Școlii Gimnaziale “Harul”, care, la o activitate practică desfășurată cu ocazia Zilei Europei, au fost provocați să se gândească la viitor și la meseriile pe care intenționează să le aleagă. 16 elevi și-au folosit imaginația și aptitudinile, aceștia fiind coordonați de profesoara de educație tehnologică, Dana Petrovici.

Dana Petrovici- profesor ȘCOALA Gimnazială “Harul”

Sper că am reușit să le transmit elevilor mei că profesia joacă un rol important în viață, munca înnobilează omul și nu contează că ești doctor, profesor, inginer sau muncitor, dacă ești om și respecți vei fi respectat în viață. Acum 10 ani când am început cu activități demonstrative practice a fost foarte greu, dar după ani de zile când m-am întîlnit cu copiii mi-au zis: doamna, vă țin minte cu orele demonstrative. Și atunci pentru mine, ca și cadru didactic este o onoare ca elevul după 10, 20 de ani să mă țină minte cu orele demonstrative.

Elevii știu de pe acum ce vor. Fiecare a demonstrat că muncește din timp pentru a-și atinge visul. Că au ales să fie doctori, balerini sau artiști, elevii școlii lugojene au vorbit cu aceeași pasiune despre meseria aleasă.

Am ales această meserie pentru că mă pasionează dansul, iar meseria de balerină presupune foarte mult sacrificiu, în primul rând fizic, pentru că modifică tot aspectul și îl ameriolează, dar dacă facem asta cu pasiune, merită. Sunt conștientă că voi întâmpina greutăți, pentru că din balet nu se face foarte mult profit financiar. Va fi greu, dar sper să ajung unde îmi doresc.

 Am ales să fiu doctoriță, deoarece simt că asta trebuie să fac în viață și îmi place foarte mult. Am avut și în familie de-a face cu cu așa ceva și m-a atras din prima clipă. Cred că un medic bun trebuie să aibă anumite calități: să fie foarte răbdător, să aibă foarte multă ambiție, să nu se lase intimidat de orice primejdie care îi apare în cale. Va fi greu, dar sunt sigură că voi putea să ajung unde îmi doresc

Publicitate. Scroll pentru a continua.
OferteGhete Dama

“Am ales meseria de violonist, și o văd ca pe un hobby, nu ca pe o meserie. E foarte frumoasă și vine din suflet. Totodată cred că această activitate pe care o desfășoară doamna profesoară este o modalitate prin care ne scoatem talentele în evidență”,a  spus eleva.

La debutul activității, elevi, profesorii și părinții au vizualizat și un scurt film despre principalele profesii europene și rolul lor.

 

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.
OferteGhete Dama
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Divertisment

Asociația Fauna Lugoj organizează, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2026, expoziția anuală de club, găzduită de sala de sport din localitatea Coșteiu....

Advertorial

Astăzi, 23.10.2026, Municipiul Lugoj – prin Primar, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre, anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de...

Știri

Locuitorii cartierului Cotu Mic din Lugoj trebuie să își pregătească rezerve de apă pentru marți, 20 octombrie. Aquatim anunță întreruperea temporară a alimentării cu...

Știri

Locuitorii din Tapia, localitate aflată lângă Lugoj, trebuie să se pregătească pentru cinci zile fără apă la rețea. Aquatim a anunțat că, începând de...