Urmărire ca-n filme azi noapte la Timișoara. Polițiștii de la rutieră au gonit prin tot orașul, dar și pe centura orașului pe urmele unui șofer care nu a oprit la semnalul agenților. Oamenii legii au tras în total 30 de focuri de armă până când au reușit să îl blocheze în trafic. Șoferul are 26 de ani și nu deține permis de conducere. În jurul orei 3, acesta circula pe Calea Dorobanților cu farurile stinse. Un echipaj de poliție i-a făcut semn să tragă pe dreapta. Tânărul a simulat că oprește, iar apoi a demarat în trombă cu polițiștii pe urmele lui. A gonit cu viteză pe mai multe străzi, iar pe parcursul urmăririi, mai multe echipaje de poliție au încercat să îl blocheze. În goana nebună, individul a lovit o mașină de poliție și era să lovească doi polițiști. În cele din urmă a fost blocat în trafic, pe Calea Bogdăneștilor. În încercarea de a-l determina pe șofer să oprească, polițiștii au tras zeci de focuri de armă spre mașina suspectă. Unul dintre gloante a spart luneta, altul a ajuns în bara din spate, iar un altul în roata din față dreapta. Chiar și cu cauciucul spart, șoferul și-a continuat drumul pe jantă. Tânărul le-a povestit polițiștilor că lucrează la o pizzerie și că mergea spre serviciu când i-au făcut semn să tragă pe dreapta. S-a speriat de oamenii legii pentru că nu are permis de conducere. Șoferul a fost dus la audieri și se va alege cu dosar penal pentru conducere fără permis.









































































































































































