Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Tragedie pe strada Oloșagului din Lugoj. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită de tren

În această seară, în jurul orei 20:45, Pompierii timișeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și prim-ajutor în urma unui accident feroviar produs în Lugoj.

La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului Lugoj si o autospecială de descarcerare grea din cadrul Detașamentului 2 Timisoara, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ cu medic.

În accidentul feroviar au fost implicate trenul Regio nr. 1691 care circula pe ruta București – Timișoara și un autoturism în care se afla doar conducătorul, care a rămas încarcerat. Din nefericire, medicul de pe ambulanță a declarat decesul victimei. La locul evenimentului este evaluat medical mecanicul de locomotivă, care a suferit atac de panică.

Potrivit IPJ Timiș, un bărbat a condus un autoturism pe strada Oloșagului din municipiul Lugoj, înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dinspre București înspre Timișoara.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul șoferului. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Vă recomandăm

Știri

În perioada 5 – 7 octombrie 2026, mai multe fântâni publice din municipiul Lugoj vor intra într-un program de dezinfecție și spălare. Intervențiile urmăresc...

Advertorial

Astăzi, 02.10.2026, Municipiul Lugoj – prin Primar, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre, anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de...

Știri

Un accident rutier s-a produs în centrul Timișoarei, unde un biciclist în vârstă de 52 de ani a fost implicat într-un impact cu un...

Știri

Lugojul se numără vineri, 2 octombrie, printre localitățile din județul Timiș în care furnizarea apei este oprită temporar. Măsura este necesară pentru efectuarea unor...