Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Târgul de Paști și-a deschis porțile în Piața Libertății din Timișoara

La finalul Liturghiei pascale de la Domul din Piața Unirii, Alaiul primăverii a pornit spre Piața Libertății, condus de îngerul gigantic al Asociației Teatru de Roți și un grup de copii de la școala Mini-Reflex.

Târgul de Paști este deschis până în data de 6 mai. Organizatorii anunță peste 70 de evenimente, de la concerte și recitaluri muzicale, la spectacole de dans, folclor, teatru, film, animație stradală și ateliere pentru copii.

“Deschidem Târgul de Paști cu decoruri inedite în Piața Libertății, în Piața Sfântul Gheorghe și, din 20 aprilie, și în Traian. În total, timp de o lună, ne vom bucura împreună de peste 70 de evenimente. Avem căsuțe cu diverse aranjamente pascale, cu iepurași, ouă încondeiate și preparate apetisante, dar avem și ateliere pentru copii în fosta florărie din Piața Victoriei, pe care o punem în valoare cu această ocazie. Avem, bineînțeles, și alte surprize în Piața Unirii, de sărbătoarea ortodoxă a floriilor”, spune Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Dominic Fritz le-a urat timișorenilor care sărbătoresc astăzi Paștele sărbători cu liniște, în limbile comunităților care trăiesc în Timișoara și în Banat.

Vă recomandăm

Știri

Un antrenament sportiv s-a transformat într-un moment de maximă tensiune, marți, la Timișoara. Un băiat în vârstă de numai 13 ani a suferit un...

Știri

Un incident care ridică semne de întrebare privind siguranța în școli a ajuns în atenția polițiștilor din Timișoara. Un elev în vârstă de 13...

Știri

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din Sânmihaiu Român, județul Timiș, a fost ridicat de polițiști în urma unei anchete desfășurate de...

Știri

Un cutremur de mici dimensiuni a avut loc miercuri în partea de vest a țării. Seismul s-a produs în apropiere de Arad, la o...