Reprezentanții Asociației “Dăruiește Viață”, care construiesc primul spital european pentru copii, doar din donații, au transmis un comunicat de presă, prin care atrag atenția...
Alopecia areață este o boală autoimună neinflamatorie și poate fi întâlnită atât la adulți, cât și la copii. Afecțiunea este benignă și asimptomatică, iar...
Un focar de COVID-19 a fost identificat la Spitalul Judeţean din Timişoara, anunță Direcţia de Sănătate Publică. Patru pacienţi au fost depistaţi cu infecție...
Consiliul Local a aprobat cofinanțarea de 5% pentru construcția noului spital la Lugoj. Aleșii locali s-au întâlnit săptămâna aceasta în ședință extraordinară pentru proiectul noului spital. A...
Este vorba despre clase din două unităţi şcolare din Timişoara, unde sunt 15 elevi confirmaţi cu SARS-CoV-2, dar şi la Spitalul Orăşenesc Sânnicolau Mare...
Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a postat în spațiul public imagini nereale despre situația dintr-un spital COVID din Timișoara. Poliţiştii...
După ce ieri managerul spitalului “Victor Babeș” a solicitat prezența permanentă în curtea unitățăii spitalicești a unei autospeciale de pompieri, care să poată interveni...