Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

O nouă contestație privind construcția noului spital din Lugoj

O nouă contestație oficială privind realizarea viitorului spital de la Lugoj a fost depusă la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

Una dintre cele două asocieri de firme care au înaintat oferte solicită anularea rezultatului licitației pentru contractul de construire. Societatea în cauză a fost declarată admisibilă, dar clasată pe locul al doilea, după oferta celeilalte asocieri.

“S-a depus o contestație în termenul legal, adică în ultima zi la CNSC. Pperatorul economic de pe locul doi a depus, CNSC are un termen de 30 de zile de soluționare. Nu înseamnă că în 30 de zile se soluționează, poate se soluționează într-un termen mai scurt, așteptăm să vedem ce se întâmplă”, spune viceprimarul municipiului, Marius Baboniu.

Societatea contestă și refuzul primăriei de a acorda acces la documentele esențiale ale achiziției, încălcând astfel, arată reprezentanții companiei, legislația privind transparența și dreptul la contestație.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Vă recomandăm

Advertorial

Hotărârea Consiliului Local nr. 226 privind rectificarea bugetului inițial pe anul 2026; Hotărârea Consiliului Local nr. 227 pentru aprobarea actualizării Raportului privind rezultatele etichetării...

Sănătate

În ultimele două săptămâni, medicii din Lugoj s-au confruntat cu o creștere a numărului de pacienți care au prezentat simptome digestive specifice virozelor și...

Știri

Presiunea apei a fost redusă în municipiul Lugoj pentru a permite echipelor Aquatim să intervină la o avarie apărută pe strada Cloșca. Măsura a...

Advertorial

Primăria Municipiului Lugoj aduce la cunoștința cetățenilor, a riveranilor și a tuturor participanților la trafic faptul că, în vederea desfășurării în condiții optime de...