Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Lugojul vrea să spună STOP jocurilor de noroc. Proiectul care poate schimba orașul

Administrația locală din Lugoj a anunțat luni lansarea procedurii de consultare publică pentru un proiect de hotărâre care prevede interzicerea organizării și exploatării activităților de jocuri de noroc în municipiu. Inițiativa aparține consilierilor locali Mihai Agache, Bogdan-Ștefan Blidariu, Alexandru-Claudiu Buciu, Adrian-Doru Serendan și Diana-Maria Szucs.

Potrivit expunerii de motive, inițiatorii consideră că industria jocurilor de noroc generează profituri importante pentru operatori, însă impactul asupra comunității este unul negativ. Aceștia susțin că astfel de activități exploatează adesea vulnerabilitatea persoanelor cu venituri mici sau instabile, care ajung să riște bani în speranța unui câștig rapid.

„Acest tip de activități nu contribuie la dezvoltarea comunității, ci dimpotrivă, adâncesc sărăcia”, se arată în documentul care însoțește proiectul.

Autorii inițiativei atrag atenția și asupra efectelor sociale și de sănătate publică asociate dependenței de jocurile de noroc. Printre consecințele menționate se numără creșterea infracționalității, destrămarea familiilor, abandonul copiilor și apariția unor probleme de sănătate mintală. De asemenea, se subliniază că sumele cheltuite în astfel de locuri pot afecta serios bugetele familiilor, reducând resursele pentru educație, sănătate sau dezvoltare personală.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Documentația completă a proiectului, inclusiv expunerea de motive și textul integral al hotărârii, poate fi consultată pe site-ul Primăriei Lugoj, la secțiunea Transparență decizională, la sediul instituției din Piața Victoriei nr. 4 sau pe platforma guvernamentală de consultare publică.

Cetățenii pot transmite sugestii, opinii sau propuneri până la data de 17 martie 2026, fie prin e-mail, prin poștă sau direct la sediul primăriei. Toate recomandările vor fi publicate pe site-ul instituției, iar cele care nu vor fi preluate vor fi motivate în scris.

Totodată, dacă o asociație sau o instituție publică solicită oficial acest lucru, autoritățile locale pot organiza o dezbatere publică pe marginea proiectului.

În cazul în care inițiativa va fi aprobată de Consiliul Local, Lugoj ar putea deveni unul dintre puținele orașe din România în care jocurile de noroc sunt complet interzise.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Vă recomandăm

Advertorial

Primăria Municipiului Lugoj informează cetățenii că, în data de 8 septembrie 2026, în intervalul orar 01:00–14:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în întreg...

Advertorial

Primăria Municipiului Lugoj aduce la cunoștința persoanelor interesate faptul că, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 215 din 27.08.2026, a fost aprobată...

Știri

Ai parcat pe unul dintre locurile recent marcate cu plată în Lugoj? Nu trebuie să scoți încă bani din buzunar! Autoritățile au anunțat când...

Advertorial

Hotărârea Consiliului Local nr. 209 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) – „Construire ansamblu cu funcțiuni mixte, comerț, alimentație publică, instituții, servicii, spații de...