Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Drama care a șocat Dumbrăvița. Adolescentul de 14 ani, în stare critică după ce a căzut cu trotineta

Băiatul de 14 ani care s-a accidentat miercuri în localitatea Dumbrăvița, în timp ce circula cu trotineta electrică, se află în comă, sub supraveghere medicală strictă. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Reprezentanții Școlii Gimnaziale Dumbrăvița au transmis joi, 15 mai, că elevul implicat este în clasa a VIII-a și că ar fi părăsit incinta unității de învățământ împreună cu mai mulți colegi înainte de accident. Potrivit informațiilor comunicate de școală, adolescentul a suferit un impact extrem de puternic la nivelul capului, care a provocat o traumă severă.

„În urma traumatismului, elevul a suferit leziuni grave ale trunchiului cerebral și se află, în acest moment, în stare de comă, internat și aflat sub strictă supraveghere medicală. Viața sa este, din nefericire, în continuare în pericol.

În aceste clipe cumplit de grele, gândurile noastre, ale tuturor – cadre didactice, personal auxiliar, elevi și părinți – sunt alături de copilul nostru drag și de familia sa. Le transmitem, cu toată căldura sufletelor noastre, întreaga noastră compasiune, durerea sinceră pe care o resimțim ca o adevărată familie a școlii, precum și asigurarea sprijinului nostru necondiționat. Nu există cuvinte care să aline o asemenea suferință, însă vrem ca părinții acestui copil minunat să știe că nu sunt singuri și că întreaga comunitate a Școlii Gimnaziale Dumbrăvița se roagă, speră și își unește gândurile bune pentru recuperarea lui”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Conducerea școlii a anunțat că au fost începute verificări interne pentru a se stabili cum a fost posibil ca elevul să plece din incinta școlii în timpul programului și în ce condiții s-a produs accidentul.

Incidentul a avut loc miercuri după-amiază, pe strada Făgăraș din Dumbrăvița, județul Timiș. Primele informații arată că adolescentul ar fi pierdut controlul direcției de mers și a căzut de pe trotineta electrică, fiind transportat de urgență la spital.

Vă recomandăm

Administrație

Explozia care a zguduit Lugojul în ianuarie lasă urme definitive. Autoritățile au început demolarea clădirii Poliției Rutiere, grav afectată de deflagrație. Ce se va...

Știri

O familie din Timișoara trece prin momente de groază după ce o minoră de 14 ani a dispărut misterios. Joi, 14 mai, în jurul...

Știri

Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost transportat de urgență la spital, joi după-amiază, după un accident petrecut în Dumbrăvița. Tânărul s-a...

Știri

Administrația Bazinală de Apă Banat a demarat lucrările de punere în siguranță a malului stâng al râului Timiș, în zona localității Jabăr, județul Timiș....