Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Domeniul Regal Săvârșin s-a redeschis pentru vizitatori.

Domeniul Regal de la Săvârșin și-a redeschis porțile pentru turiști, în prezența Majestății Sale, Margareta, și a Alteței Regale, Radu.

Sute de persoane au participat la redeschiderea Domeniului Regal Săvârșin pentru vizitatori. Cu această ocazie, la final de săptămână, se desfășoară un târg al satului românesc, la care participă 50 de producători locali.

Festivalul de tradiții și meșteșuguri populare “Suflet de România” reuneşte meșteșugari, producători locali, artizani, precum și artiști plastici și muzicieni, care vin cu lucrări inspirate din tradiția românească. Sunt organizate ateliere de meșteșuguri și jocuri pentru copii, conduse de organizații caritabile și asociații culturale.

Mobilier casa si gradinaSâmbătă seara, pe scena amenajată pe Domeniul Regal au concertat Narcisa Suciu și Ducu Bertzi. Duminică seara vor susține recitaluri Vasile Șeicaru și Florin Chilian.

Castelul Regal de la Săvârșin este folosit în mod curent de către membrii Familie Regale și nu este deschis publicului.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Pe domeniu pot fi vizitate Satul Regal unde se află Muzeul Regal al Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai I, Casa Ceaiului, magazinul de suveniruri și parcul de 20 de hectare, care înconjoară castelul.

În parcul amenajat din anul 1816 se găsesc încă 12 stejari cu vârste de peste 300 de ani. Cel mai vechi arbore al parcului, Stejarul Forray, a fost plantat în anul 1650.

Mai multe informații despre programul de vizitare pot fi găsite pe paginile de internet romaniaregala.ro și savarsinregal.ro.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Vă recomandăm

Concerte și Spectacole

Atmosfera de sărbătoare din Timișoara continuă! Organizatorii au anunțat prelungirea Târgului de Paște până duminică, 19 aprilie inclusiv, ca urmare a interesului crescut din...

De Vizitat

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara își redeschide porțile pentru public începând de duminică, 15 martie, după o perioadă de reorganizare începută în luna ianuarie....

Călătorii

Cercetarea, desfășurată în perioada martie–iunie 2025, a analizat percepțiile și gradul de satisfacție al turiștilor privind infrastructura, curățenia, ospitalitatea și oferta culturală a orașului....

Concerte și Spectacole

Sâmbătă, 19 octombrie 2024, Timișoara găzduiește un eveniment unic dedicat publicului care apreciază muzica folk-rock și pasionaților de chitară – Timișoara Guitar Day –...