Creştinii ortodocși o sărbătoresc astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerată ocrotitoarea spirituală a Moldovei. Peste 150.000 de credincioşi din întreaga ţară s-au rugat până...
Ferma Pomicolă Pohalma, din Lugoj, ce aparține stațiunii didactice a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, din Timișoara, se pregătește să...
Primăria Municipiului Lugoj a anunțat că a început demersurile pentru plantările florale din această primăvară, de pe domeniul public. La fel ca în anii...
Rugbyștii de la Timișoara Saracens au terminat perioada de pregătire și de sâmbătă reiau jocurile din Superligă. Primul meci va fi acasă, cu Universitatea...
Ieri a fost prima zi de înscrieri în clasa pregătitoare. Potrivit lugojexpres.ro, în municipiul Lugoj sunt 376 de locuri disponibile, iar în prima zi...
Inconștiența “pârjolește” în fiecare an, mii de hectare de teren agricol, iar statisticile pompierilor plasează județul Timiș pe locul doi în țară în ceea...
Lugojenii au posibilitatea participe în perioada următoare la cursuri de inițiere, specializare sau calificare în diverse meserii, prin intermediul Casei de Cultură a Sindicatelor....
Clădirea în care a funcționat Prefectura Județului Severin este scoasă din nou la vânzare, scrie lugojeanul. Cum face parte dintr-un ansamblu de clădiri clasificat...
Voleibalistele de la CSM-CSȘ Lugoj antrenate de profesorul Dorin Horvath s-au impus fără probleme în partidele disputate la sfârșitul săptămânii trecute în diviziile AII...
Zeci de pensionari din Lugoj s-au adunat astăzi la Teatrul Municipal Traian Grozăvescu pentru a participa la împărţirea biletelor pentru Dineul Seniorilor, organizat cu...