Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Advertorial

Alin Nica: La 9 iunie avem de ales între trecut și viitor (P)

Am decis să candidez pentru al doilea mandat de președinte al Consiliului Județean Timiș în primul rând pentru a-mi duce la bun sfârșit proiectele începute în ultimii patru ani și nu sunt deloc puține. Sunt foarte hotărât să duc mai departe proiectul liberal în Timisoara și în judetul Timiș. Din păcate șefii vremelnici ai PNL de la București nu au fost de acord cu viziunea mea liberală și au preferat opțiunea socialistă lăsându-se capturați de PSD-iști. Nu am putut asista impasibil la această lovitură dată liberalismului și am decis să mă alătur proiectului lui Ludovic Orban cu Forța Dreptei.

Timișoara și Timisul au fost și rămân de dreapta și așteaptă o schimbare în relația cu capitala țării. Alianța Dreptei Unite răspunde exact acestei așteptări. Timișoara stă de mai bine de 30 de ani cu mâna întinsă spre București. Stăm practic la mâna miticilor. Pentru a obține ce ni se cuvine de fapt a venit timpul să schimbăm acest fel de a face politică și administrație prin descentralizare și regionalizare. Să stea ei cu mâna întinsă spre Timișoara. Cel mai bun exemplu este situația cu stadionul. PSD-iștii au ținut hârtiile blocate la București mai bine de doi ani ca să vină acum în campanie și să se laude că au rezolvat problema. Stadionul putea fi gata dacă autoritățile locale erau lăsate să își facă treaba.

La alegerile din 9 iunie timișorenii și timișenii vor avea de ales între trecut, adică cuplul Robu-Simonis, cei care vor să conducă orașul și județul în stil comunist folosindu-se de șmecherii și trafic de influență și viitor, adică tandemul Fritz-Nica, cel care va moderniza întreaga regiune.

Alături de Dominic Fritz și de ceilalți parteneri din Dreapta Unită vom duce mai departe această luptă împotriva baronizării Romaniei și sunt sigur că Timișoara va da încă o dată semnalul pentru întreaga țară Schimbarea în bine va pleca din nou de la Timișoara.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Comandat de FORȚA DREPTEI – Filiala Județeană Timiș. Executat de Societatea comercială MONIMAR SRL, CUI mandatar financiar coordonator 21240063

 

Vă recomandăm

Știri

Noile reglementări privind reorganizarea administrației locale încep să producă efecte în toată țara, iar mii de primării se pregătesc pentru schimbări importante. Printre acestea...

Știri

Primăria Timișoara intră într-o nouă etapă de reorganizare administrativă. Aproximativ 230 de posturi ar urma să fie desființate atât din aparatul propriu al instituției,...

Știri

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat deschiderea circulației prin Pasajul Solventul, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură urbană din vestul orașului. Începând...

Știri

Lucrările de construcție la stadionul „Eroii Timișoarei” au depășit pragul de 70%, iar echipele de muncitori vor continua activitatea și în lunile de iarnă,...