Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Accident rutier pe drumul Timișoara–Lugoj după o depășire. Trei autoturisme implicate

Un accident rutier a avut loc luni dimineață pe drumul județean care leagă Timișoara de Lugoj, în zona dintre localitățile Albina și Chevereș. Accidentul s-a produs pe DJ 592, unde un șofer ar fi încercat să depășească un alt vehicul, însă a intrat în coliziune frontală cu o mașină care circula din sens opus. Forța impactului a fost atât de mare încât unul dintre autoturisme a fost proiectat într-un al treilea vehicul aflat pe carosabil.

În urma coliziunii în lanț, una dintre mașini a fost aruncată în șanțul de la marginea drumului. În cele trei autoturisme implicate în accident se aflau patru persoane.

Unul dintre șoferi a suferit răni mai grave și a fost preluat de echipajele medicale sosite la fața locului, fiind transportat la spital pentru investigații și tratament. Alte două persoane au fost evaluate de medici chiar la locul accidentului.

La intervenție au ajuns și pompierii, care au acționat pentru degajarea carosabilului și pentru asigurarea zonei. În același timp, polițiștii au început verificările pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

„Un bărbat, de 64 de ani, a condus un autoturism pe DJ 592 dinspre Chevereșu Mare către Timișoara, iar la un moment dat, s-ar fi angajat într-o depășire și a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula din sensul opus de mers, condus de un bărbat de 44 de ani, ulterior, cel din urmă fiind proiectat într-un alt autoturism care circula dinspre Chevereșu Mare.

În urma impactului, conducătorul auto de 44 de ani a fost rănit și transportat la spital.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, transmit reprezentantii IPJ Timis.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Vă recomandăm

Știri

Prima zi de școală vine cu emoții, nerăbdare și multe lucruri noi, iar pentru copiii care intră pentru prima dată într-o clasă pregătitoare, un...

Știri

Potrivit Agenției Naționale de Integritate, noul act normativ stabilește încetarea de drept a mandatelor sau funcțiilor în cazul persoanelor pentru care există decizii definitive...

Știri

Mai multe zone din municipiul Lugoj au rămas fără alimentare cu apă, în urma unor avarii apărute la rețeaua de distribuție. Echipele Aquatim intervin...

Știri din Regiune

Traficul feroviar se redeschide pe tronsonul dintre Timișoara Est și Lugoj, după lucrările de modernizare a infrastructurii. Redeschiderea marchează o nouă etapă în proiectul...