Astăzi, 16.07.2026, Municipiul Lugoj – prin Primar, anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ:
Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind regimul de acces în zona pietonală Andrei Mocioni, tronsonul 1– inițiator: Primarul Municipiului Lugoj
Având în vedere prevederile art. 128, alin. (1), lit. d), din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, autoritățile publice locale stabilesc reglementări referitoare la regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule, cu avizul poliției rutiere.
Conform art. 159 din Hotărârea Guvernului nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în zona pietonală, semnalizată ca atare, conducătorul de vehicule poate intra numai dacă locuiește în această zonă sau prestează servicii publice ,,din poartă în poartă” și nu are altă posibilitate de acces. Acesta este obligat să circule cu viteza maximă de 5 km/h, să nu stânjenească ori să împiedice circulația pietonilor și, dacă este necesar, să oprească pentru a permite circulația acestora.
Reglementarea accesului autovehiculelor în zona pietonală Andrei Mocioni, tronsonul 1, din Municipiul Lugoj se impune cu necesitate, acesta urmând a contribui la menținerea caracterului funcțional al zonei care trebuie să fie un spațiu sigur, accesibil și atractiv pentru deplasarea pietonală, stabilindu-se și excepții clare cum ar fi accesul pentru vehiculele de intervenție, aprovizionare în anumite intervale orare, riverani, după caz. Astfel se va realizeaza un echilibru între necesitatea protejării zonei pietonale și nevoile legitime de acces.
Documentaţia aferentă proiectului de act normativ include: referatul inițiatorului, referatul de oportunitate, textul complet al proiectului de hotărâre (inclusiv anexa).
Documentaţia poate fi consultată pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Lugoj (www.primarialugoj.ro), Secțiunea – Documente publice – Transparență decizională – Anunțuri, în Monitorul Oficial Local, la sediul instituţiei din Lugoj, Piața Victoriei, nr. 4, precum și pe platforma e-consultare.gov.ro.
Proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Serviciul relații cu cetățenii și mass-media.
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune până la data de 27.07.2026 ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: contact@primarialugoj.ro; prin poştă, la adresa: Primăria Municipiului Lugoj, Piața Victoriei, nr. 4, Lugoj, jud. Timiș sau la sediul instituţiei, la Serviciul relații cu cetățenii și mass-media , Luni-Joi între orele 8-16.30 și Vineri între orele 8-14, conform Formularului pentru colectarea de propuneri, sugestii și opinii cu valoare de recomandare existent pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Lugoj (www.primarialugoj.ro), Secțiunea – Documente publice – Transparență decizională sau platforma e-consultare.gov.ro.
Materialele transmise vor purta mențiunea – Propuneri pentru proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind regimul de acces în zona pietonală Andrei Mocioni, tronsonul 1
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituției, Secțiunea – Documente publice – Transparență decizională – Anunțuri, în Monitorul Oficial Local și pe platforma e-consultare. Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată tot în scris.
Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 27.07.2026.
Pentru informaţii suplimentare, vă stăm la dispoziţie la următoarele date de contact: telefon: 0256/352240, e-mail: contact@primarialugoj.ro, persoană de contact: Vago Adela.
PRIMAR
Călin Dobra

































































































































































