Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Accident mortal în județul Timiș. Mașina unui tânăr de 25 de ani a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat

O dimineață marcată de o tragedie s-a înregistrat sâmbătă pe un drum județean din Timiș, unde un tânăr în vârstă de 25 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs în apropierea localității Clopodia.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Timiș, „Astăzi, 11 iulie 2026, în jurul orei 05:00, un tânăr de 25 de ani a condus un autoturism pe DJ588 dinspre localitatea Ferendia înspre localitatea Clopodia, iar la o curbă spre dreapta a ieșit în decor, răsturnându-se.”

Intervenție de amploare, însă viața tânărului nu a mai putut fi salvată

La locul accidentului au fost mobilizați pompierii din cadrul Secției Deta, care au intervenit cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare. De asemenea, au fost alertați reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Jamu Mare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.

În autoturism se afla doar șoferul, care a rămas încarcerat în urma impactului. Acesta a fost scos din vehicul în stare de inconștiență, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul tânărului.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Vă recomandăm

Știri

Accidentul s-a produs la kilometrul 537 al autostrăzii A1, pe direcția Arad – Timișoara. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului...

Știri

O investiție de aproximativ 40 de milioane de euro promite să schimbe harta turismului din vestul României. Cel mai mare aquapark din Banat va...

Administratie

Județul Timiș vrea să investească sume importante de bani în zona periurbană a Timișoarei. În următorii cinci ani, zona metropolitană ar urma să aibă...

Știri

Un accident rutier s-a produs joi după-amiază, în comuna Ghiroda, județul Timiș, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. În urma impactului, două...