Un incendiu violent a izbucnit în această dimineață la o locuință din satul Brestovăț, județul Timiș. Alarma a fost dată în jurul orei 06:35, moment în care pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea flăcărilor.
La locul incidentului au fost trimise trei autospeciale de stingere din cadrul Stației Buziaș și al Punctului de Lucru Topolovățu Mare, precum și un echipaj SMURD.
Acoperișul casei era deja prăbușit la sosirea pompierilor
Potrivit reprezentanților ISU Timiș, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați în momentul sosirii echipajelor de intervenție. Din cauza intensității flăcărilor, acoperișul locuinței era deja prăbușit.
Din nefericire, o victimă de sex masculin a fost găsită carbonizată sub dărâmături.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, efectuând simultan verificări pentru a stabili dacă mai existau persoane surprinse în interiorul imobilului.
Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, de la o țigară lăsată aprinsă.






































































































































































