Anchetă de amploare în județul Timis! Polițiștii au descins la mai multe adrese într-un dosar de furt calificat, după dispariția unor panouri fotovoltaice și echipamente din stații de telecomunicații. Prejudiciul ajunge la aproximativ 60.000 de lei.
Descinderi în Timiș: zeci de panouri fotovoltaice, recuperate de polițiști
Polițiștii din Timis au efectuat luni dimineață șase percheziții în comuna Gavojdia, într-un dosar de furt calificat care vizează o grupare suspectată că ar fi sustras panouri fotovoltaice și echipamente utilizate la stații de telecomunicații din vestul țării.
Ancheta îi vizează pe doi bărbați, în vârstă de 37 și 40 de ani, suspectați că, în ultimele luni, ar fi comis mai multe furturi în localitățile Babșa, Lucareț, Nevrincea și Jupa.
Ce au găsit anchetatorii în urma perchezițiilor
Descinderile au avut loc în satul Jena, unde oamenii legii au ridicat 40 de panouri fotovoltaice, patru invertoare și patru sisteme de stocare cu acumulatori. Potrivit anchetatorilor, o mare parte din prejudiciul estimat la aproximativ 60.000 de lei a fost recuperată.
Unul dintre suspecți, bărbatul de 37 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei eventuale măsuri preventive.
„La data de 18 mai 2026, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Activitățile au fost desfășurate în comuna Găvojdia, sat Jena.
Astfel, din cercetări a reieșit faptul că, în perioada lunilor ianuarie – mai 2026, doi bărbați, de 37 și 40 de ani, ar fi sustras în mod repetat panouri fotovoltaice, invertoare și alte componente de la mai multe stații de telecomunicații situate în localitățile Babșa, Lucareț, Nevrincea și Jupa.
În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 40 de panouri fotovoltaice, 4 invertoare și 4 sisteme de stocare, respectiv acumulatori, fiind recuperat un prejudiciu de aproximativ 60.000 de lei. Bărbatul de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Găvojdia, Secției 7 Poliție Rurală Lugoj, Biroului de Investigații Criminale Lugoj, Biroului Criminalistic Lugoj, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor implicate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform Codului de procedură penală”, au transmis reprezentanții Inspectoratul de Politie Judetean Timis.




































































































































































