Transportul public pe apă pe canalul Bega va fi reluat la Timișoara începând cu data de 1 aprilie, anunță Societatea de Transport Public.
Pregătirile pentru repornirea curselor sunt deja în desfășurare. În data de 28 martie, vaporașele vor fi lansate la apă, iar până la sfârșitul lunii vor avea loc probe funcționale și verificări tehnice pentru a se asigura că transportul poate fi reluat în condiții de siguranță.
Când vor fi anunțate traseele și programul
Reprezentanții STPT transmit că programul curselor și traseele exacte vor fi făcute publice în perioada următoare. Aceste informații vor fi disponibile pe site-ul oficial al operatorului de transport, dar și în stațiile unde opresc ambarcațiunile.
Călătorii vor avea mai multe opțiuni pentru plata biletului. Acesta poate fi achitat direct la urcare, fie cu cardul bancar prin POS, fie în numerar. Tariful rămâne neschimbat și este de 5 lei pentru o călătorie.
De asemenea, vaporașele pot fi utilizate și de persoanele care dețin abonament general STPT sau legitimație de o zi.
„Transportul public pe apă reprezintă o alternativă plăcută și eficientă de deplasare prin oraș, dar și o modalitate de a descoperi Timișoara dintr-o perspectivă diferită, pe canalul Bega”, transmit reprezentanții STPT.








































































































































































