Toate punctele de trecere a frontierei din România aplică, începând de astăzi, noul sistem european de intrare-ieșire. Măsura este valabilă inclusiv în Portul Constanța și pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, unde procedurile sunt deja operaționale.
Sistemul presupune colectarea de date biometrice pentru cetățenii din afara Uniunii Europene care intră în spațiul Schengen pentru șederi de scurtă durată.
Ce presupune noul sistem de intrare-ieșire
Măsura se aplică cetățenilor non-UE, inclusiv celor din Republica Moldova, care călătoresc în spațiul Schengen pentru o perioadă de maximum 90 de zile.
La prima intrare în spațiul Schengen, autoritățile vor preleva patru amprente digitale și o imagine facială. Aceste date sunt stocate într-un dosar individual, valabil timp de trei ani. Sunt exceptați copiii cu vârsta sub 12 ani și persoanele care dețin vize de lungă ședere.
Reprezentanții Poliției de Frontieră recomandă tuturor călătorilor să își pregătească din timp actele de identitate și documentele justificative, pentru a reduce riscul apariției unor timpi mari de așteptare la controlul de frontieră.




































































































































































