Drumarii din vestul țării au intervenit fără pauză de ieri de la prânz și până sâmbătă dimineața, pe fondul ninsorilor și al carosabilului umed, anunță DRDP Timișoara.
În acest interval, au fost mobilizate 174 de autoutilaje, iar pe drumurile naționale și autostrăzi au fost împrăștiate aproximativ 1.400 de tone de material antiderapant. Distribuția pe zone a fost următoarea: SDN Deva – 268 tone, SDN Timișoara – 214 tone, SDN Arad – 92 tone, SDN Caransebeș – 166 tone, iar pe autostrăzi au fost utilizate 670 de tone.
Intervențiile au fost intensificate pe timpul nopții, în special în județele Hunedoara, Caraș-Severin, Arad și Timiș, dar și pe autostrăzile A1, A6 și A11.
Sâmbătă, la ora 9, traficul se desfășura îngreunat pe DN 6 Orșova – Caransebeș, în zona localității Armeniș (Caraș-Severin), unde mai multe ansambluri rutiere au derapat și au rămas imobilizate pe carosabil.
În restul regiunii, circulația se desfășoară cu dificultate pe sectoarele unde carosabilul este acoperit de zăpadă sau rămâne umed. Pe unele drumuri din județele Hunedoara și Arad, stratul de zăpadă îmbibată ajunge la 2–3 centimetri, în special în zonele de munte și deal. Autostrăzile au carosabil umed, tratat cu sare.
DRDP Timișoara, care administrează drumurile naționale și autostrăzile din zonă, le reamintește șoferilor să circule cu prudență.
„Chiar dacă se intervine permanent, carosabilul umed sau cu zăpadă poate reduce aderența. Circulați cu viteză adaptată, păstrați distanța de siguranță și evitați manevrele bruște. Echiparea corespunzătoare pentru iarnă nu e opțională” – DRDP Timișoara.






































































































































































