Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Cod portocaliu și cod galben de inundații în Timiș și Caraș-Severin

Avertizările hidrologice sunt valabile în perioada 2 – 4 octombrie și vizează scurgeri importante pe versanți, viituri rapide și posibile inundații locale.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o Avertizare hidrologică ce vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, precum și probabilitatea depășirii cotelor de apărare.

Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Caraş Severin, Mehedinţi şi Dolj), Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu (judeţele: Gorj, Mehedinţi şi Dolj), râul Jiu – pe sectorul aval confluenţă cu râul Motru (judeţul Dolj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Lotru (judeţele: Vâlcea, Argeş, Olt, Gorj şi Dolj), Călmăţui (judeţele: Olt şi Teleorman), Vedea – bazin amonte S.H. Buzeşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Buzeşti – amonte confluenţă cu râul Teleorman (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman).

În paralel, pentru un interval extins, respectiv din 2 octombrie, ora 16:00, până pe 4 octombrie, ora 24:00, este emis Codul Galben care vizează județele: Alba, Sibiu, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Dolj, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Olt, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Ialomița, Buzău, Braşov, Covasna, Vrancea, Constanța și Tulcea.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Astfel, începând din data de 3 octombrie, ora 06:00, până în data de 4 octombrie, ora 12:00, va fi în vigoare un Cod Portocaliu de inundații pentru râuri din județele: Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Gorj, Vâlcea, Argeș, Olt și Teleorman.

Vă recomandăm

Știri

Vremea va intra într-un proces de încălzire ușoară în regiune, însă instabilitatea atmosferică își va face simțită prezența în mai multe zone. Astăzi, cerul...

Știri

Mai multe cursuri de apă din vestul României se află sub atenționare Cod galben de inundații, după ce hidrologii au semnalat riscuri crescute generate...

Știri

Județul Timiș se confruntă cu o nouă problemă majoră: deșeurile vor fi transportate în alte județe până la finalizarea celulei 3 a deponeului de...

Știri

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică valabil în perioada 3 iunie, ora 20:00 – 4 iunie, ora 10:00....