O masă de aer încărcată cu particule de praf saharian va ajunge, începând de miercuri, deasupra României. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că depunerile de praf vor putea fi observate în jumătatea de vest a țării, în intervalele în care va ploua. Aerul încărcat cu praf saharian se va îndepărta de România joi seară.
Persoanele cu astm sau alte probleme respiratorii sunt cele mai afectate de acest fenomen. ANM a transmis marți, într-un comunicat, că în perioada 26 iunie, ora 3 – 27 iunie, ora 21, circulația aerului, predominant sudică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei și deasupra României.
„Depunerile de praf vor putea fi observate în jumătatea de vest a țării în intervalele în care va ploua”, a declarat ANM.







































































































































































