Lugoj Clasic, evenimentul cultural de amploare ce se desfășoară în această perioadă la în municipiu a continuat astăzi cu o manifestare aparte, în care au fost implicate artiștii mai mici ai Lugojului. De la ora 12, la Școala Gimnazială de Muzică Filaret Barbu a avut loc un recital susținut de elevii școlii, intitulat „Muzicienii de mâine”. A participat Corul “Armonii”, dirijat de profesoara Claudia Crețiu, invitate speciale fiind Anna-Maria Cristina Popan care a cântat la vioară și Silviana Cîrdu la pian. Mezzosoprana Aura Twarowska, directorul artistic al festivalului a vorbit despre importanța promovorărilor tinerelor talente și și-a amintit despre începuturile sale în cariera muzicală.
Aura Twarowska, director artistic Lugoj Clasic:
Chiar din denumirea evenimentului, tinere talente, se înțelege că este vorba despre tinerii muzicieni, viitorul muzical al orașului, al zonei, al țării care vor cânta pentru noi și care au fost cuprinși în Festivalul Lugoj Clasic. Îmi amintesc cât de importantă a fost școala de muzică pentru mine. În urmă cu ani buni, când eram elevă, de aici, dintr-o școală de muzică, chiar dacă ea se afla în altă parte a început totul. A început cariera mea. Și în afară de mine, în țară și în lume suntem mulți muzicieni formați la Lugoj. De aceea am considerat și face parte din prioritățile și din strategia Festivalului Lugoj Clasic cuprinderea Școlii de Muzică Filaret Barbu sub umbrela Festivalului Lugoj Clasic.
Evenimentele din cadrul festivalului continuă astăzi la bunecunoscutul colț de cultură din Lugoj, acolo unde de la ora 20.30 vor concerta Cedric Hanriot and French Stories Trio. Manifestările Lugoj Clasic vor continua până miercuri, 13 iunie, în diferite locații culturale din Lugoj.










































































































































































