Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

O parte dintre elevii timișeni ar putea susține Bacalaureatul și Evaluarea Națională la Universitatea de Vest

Inspectoratul Şcolar Timiş va accepta oferta Universităţii de Vest, dacă spaţiile şcolilor din Timişoara se vor dovedi insuficiente pentru derularea examenelor naţionale!

O parte din elevi ar putea fi testaţi la UVT, spune şeful Inspectoratului Școlar Timiș, Marin Popescu.

“Vom face un inventar al spațiilor la nivelul unităților de învățământ din Timișoara și, în măsura în care, avem nevoie, cu siguranță ne vom îndrepta spre Universitatea de Vest. Disponibilitatea spațiului este foarte importantă pentru noi și chiar mulțumesc Universității de Vest pentru sprijin și pentru inițiativă”, spune Marin Popescu.

Un răspuns final va fi comunicat după evaluarea spaţiilor din şcoli.

Universitatea de Vest Timişoara a anunțat că la dispoziţia Inspectoratului Şcolar spaţii pentru a creşte capacitatea de organizare la examenele de Bacalaureat şi Evaluare Naţională. Rectorul UVT, Marilen Pirtea, având în vedere decizia de organizare a examenelor în spații cu cel mult zece elevi, universitatea poate oferi o extindere a spaţiilor şcolare, pentru ca desfăşurarea probelor din cadrul acestor examinări naţionale să fie ireproşabilă.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Tricouri modele noi la Big Mag

 

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Un incident tensionat a avut loc luni, 7 septembrie 2026, în sediul Primăriei Ohaba Lungă, județul Timiș. Un localnic care venise la instituție pentru...

Știri

Noul an școlar vine cu un calendar împărțit în cinci module de învățare, între care sunt programate perioadele de vacanță. Pentru cei mai mulți...

Știri

Prima zi de școală vine cu emoții, nerăbdare și multe lucruri noi, iar pentru copiii care intră pentru prima dată într-o clasă pregătitoare, un...

Știri

Un proiect de lege depus la Camera Deputaților propune interzicerea telefoanelor mobile pentru elevi pe întreaga perioadă a programului școlar, inclusiv în timpul pauzelor....