Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Sănătate

Primul caz de coronavirus, confirmat la spitalul din Lugoj

Municipiul Lugoj a intrat oficial pe lista oraşelor unde au fost confirmate cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus COVID-19.

Cazul a fost depistat la o pacientă de 59 de ani, venită din Germania, care a fost internată în cadrul compartimentului ATI cu o formă de pneumonie interstiţială.

Primul test prelevat vineri a fost negativ, astfel că personalul din cadrul ATI a redus măsurile de protecţie, însă cum starea pacientei s-a agravat, ea fiind intubată în cursul zilei de astăzi, testul a fost repetat şi a ieşit pozitiv.

Femeia, care se află în stare gravă va fi transferată la Timişoara, la Spitalul Victor Babeş.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Cel mai probabil medicii şi asistentele care au intrat în contact cu pacienta depistată vor intra în izolare, însă până acum spitalul lugojean nu a comunicat nimic. Vom reveni cu amănunte.

Sursa: redesteptarea.ro

Update 10:30 din 24.03.2020

Există și un al doilea pacient, care are simptome identice cu cele ale femeii dusă de urgență la Timișoara, așteaptă un al doilea test, după ce și la acesta primul a fost negativ. Și pacientul al doilea este intubat. Medicii lugojeni așteaptă acum să participe la anchetă epidemiologică miercuri dimineața. Unii dintre ei s-au izolat din propria inițiativă.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Sursa: Lugojeanul.ro

Update 10:55 din 24.03.2020

O parte din personalul medical reclama faptul ca sunt foarte ingrijorati deoarece le lipsesc o serie de materiale medicale si nu se pot proteja. Conducerea spitalului, dar si reprezentantii DSP Timis au refuzat sa faca declaratii despre acest caz. O comunicare oficiala este asteptata miercuri la amiaza cand se centralizeaza toate cazurile din judet.

Sursa: Lugojinfo.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

 

 

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Prima zi de școală vine cu emoții, nerăbdare și multe lucruri noi, iar pentru copiii care intră pentru prima dată într-o clasă pregătitoare, un...

Știri

Mai multe zone din municipiul Lugoj au rămas fără alimentare cu apă, în urma unor avarii apărute la rețeaua de distribuție. Echipele Aquatim intervin...

Știri din Regiune

Traficul feroviar se redeschide pe tronsonul dintre Timișoara Est și Lugoj, după lucrările de modernizare a infrastructurii. Redeschiderea marchează o nouă etapă în proiectul...

Administrație

Locuitorii din Cartierul Mondial-Bocșei și conducătorii auto care folosesc Drumul Herendeștiului primesc o veste importantă: Consiliul Județean Timiș a aprobat documentația tehnico-economică pentru modernizarea...