Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

10.000 de angajaţi din sistemul sanitar, în stradă. Miting de amploare în București

sanitas

Cel puţin 10.000 de angajaţi din sistemul sanitar sunt aşteptaţi, joi, la un miting în Piaţa Victoriei din Capitală organizat de federaţia Sanitas, care spune că există două categorii de angajaţi – medici şi asistenţi – ale căror salarii au crescut, însă există cel puţin alte şapte categorii care în urma aplicării legii salarizării pierd lunar din venit sume care ajung până la 1.300 de lei. Începând cu ora 9.00, în Piaţa Victoriei vor fi instituite restricţii de circulaţie.

Cateva mii de membrii ai Federatiei SANITAS protesteaza in piata Victoriei.

Ei acuză autorităţile de tergiversarea stării de confuzie şi nemulţumire din Sănătate.

Federaţia Sanitas atrage atentia ca Guvernul încălca legea şi regulile elementare ale dialogului social.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

În plus, sindicaliştii susţin că întâlnirea dintre premierul României, miniștrii Sorina Pintea, Olguța Vasilescu, Eugen Teodorovici și managerii spitalelor din România a fost una dezamăgitoare pentru situația cadrelor medicale.

Totodată, aceştia critică insistența autorităţilor de a demonstra, în pofida realității, că noile reglementări salariale sunt foarte bune, precum și modul manipulator în care încearcă să transfere asupra sindicatelor vinovăția pentru degringolada din sistem.

Reprezentantii Federatiei spun ca nu renunţă la proteste, invocând inflexibilitatea dovedită de guvernanți în nenumăratele runde de negocieri pe teme salariale în care au argumentat nemulțumirile și temerile justificate ale membrilor lor in privinta scăderii veniturilor.

Protestul este autorizat până la ora 14.30.

Mitingul de joi din Bucureşti va fi urmat de o grevă de avertisment pe 7 mai, iar în data de 11 mai se intenţionează declanşarea unei greve generale în sistemul de sănătate şi asistenţă socială, conform unui comunicat de presă al Federaţiei Sanitas.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Internaționale

Piloții de la divizia principală a grupului Lufthansa, alături de cei de la Lufthansa Cargo și Lufthansa CityLine, au declanșat greva imediat după miezul...

Știri

La Timișoara sunt anunțate două manifestații cu mesaje opuse, programate în același weekend. După organizarea unui „Marș pentru viață”, un alt eveniment public va...

Știri

Un protest atipic este programat astăzi la Timișoara, unde mai mulți șoferi s-au mobilizat pe rețelele sociale pentru a atrage atenția asupra creșterii continue...

Știri

Salariile au crescut în decembrie, dar realitatea din portofel spune altceva. Inflația a avansat aproape de două ori mai rapid decât veniturile, iar puterea...