Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în prezent în 227 de localităţi din 13 judeţe, cu un număr de 927 de focare (dintre care 11 în exploataţii comerciale) şi 62 de cazuri la mistreţi, în total fiind eliminaţi 311.869 de porci afectaţi de boală, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Până în prezent, au fost despăgubiţi 3.142 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 14,296 milioane lei.
Prezenţa virusului pestei porcine africane în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.
„Evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe. Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic”, precizează reprezentanţii ANSVSA.











































































































































































