Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

REABILITAREA IZVORULUI, AMÂNATĂ

Situația incertă de la societatea Meridian 22 este de vină pentru nerealizarea reabilitării izvorului de la intrarea în satul Tapia, pentru care Primăria Municipiului Lugoj are un proiect pompos, a cărui punere în practică a tot fost amânată. Inițial, acesta trebuia refăcut în primăvară, până la data de 1 iunie. Apoi, edilii locali au spus că izvorul își va schimba complet înfățișarea în această vară. Acum, pentru demararea lucrărilor, se așteaptă toamna, primăria fiind nevoită să caute o altă firmă, pentru punerea în practică a proiectului, deoarece cei de la Meridian nu au suficient personal. Izvorul de la Tapia stinge zilnic setea la zeci de oameni. Lugojenii vin special pentru a-și lua apă de-acolo.  Aceasta provine dintr-o sursă naturală, de la aproximativ 50 de m, de pe dealul din apropiere. Izvorul a fost amenajat în anul 1966 de foștii lucrători ai Cooperativei Agricole de Producție din Tapia, însă la evenimentele din Decembrie 1989 a fost distrus de un tanc al armatei, care a acționat în afara unității militare de pe strada Timișoarei, de care aparținea.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Primăria Municipiului Lugoj anunță desfășurarea unei ample acțiuni de dezinsecție terestră în perioada 8–10 iunie 2026. Intervențiile vizează combaterea insectelor zburătoare și târâtoare în...

Sport

Performanță remarcabilă pentru atletismul lugojean. Natalia Dragoș s-a calificat la Campionatul European U18 din Italia după două titluri naționale câștigate la București. Lugojul continuă...

Sport

Lugojul se pregătește pentru un weekend spectaculos dedicat dansului. Artiști din mai multe țări europene vor transforma scena Teatrului Traian Grozăvescu într-un adevărat spectacol...

Știri

Malurile râului Timiș, considerate de-a lungul timpului un punct de atracție pentru locuitorii Lugojului, traversează o perioadă de degradare vizibilă. Vegetația crescută necontrolat și...