Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

CERCETĂRI ARHEOLOGICE LA SUSANI

Încă de anul trecut au început să se realizeze săpături arheologice în zona localității Susani, iar acum acestea sunt în curs de finalizare. Demersul a fost inițiat de Universitatea de Vest din Timișoara, având ca parteneri Direcția de Cultură Timiș și Muzeul din Lugoj. Această campanie de cercetare de la Susani este a doua, iar cercetătorii știu cu siguranță că au de-a face cu un tumul din finalul epocii bronzului. Până acum cercetătorii au găsit resturi incinerate ale unor persoane și așteaptă să găsească morminte.

Dragoș Diaconescu- cercetător științific la Muzeul Banatului din Timișoara

Am descoperit un complex arheologic mai târziu decât amenajarea în sine a movilei, în care se vede domnișoara care se vede în spatele meu, un complex arheologic care ține tot de finalul epocii bronzului și care conține resturile incinerate a unui individ sau a mai mulți indivizi umani care au fost puși într-o groapă și au fost acoperiți cu o rogojină sau material de origine organică. Ce anume urmează? Ce anume așteptați să descoperiți? Nu avem așteptări extraordinari de mari din această perspectivă. Ne așteptăm să descoperim cât mai multe morminte, pentru că până la urmă aceste movile de pământ care sunt numite tumuli în literatura de specială arheologică adăpostesc întotdeauna morminte, care pot să fie de inhumație sau de incinerație, aici discutăm doar de morminte de incinerație. În campania de anul trecut am găsit oase umane și de animale incinerate, în relație directă cu momentul contruirii movilei. Acum avem de-a face cu un complex mai târziu decât construirea movilei, complex care conține de asemenea oase incinerate.

Victor Bunoiu- consilier în cadrul Direcției Județene pentru Cultură Timiș

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

În anul 2017 am săpat în jumătatea estică a movilei, pentru ca anul acesta să abordăm jumătatea vestică, să avem un profil stratigrafic prin toată movila. Până acum informațiile ne-au relevat că este o movilă din epoca bronzului, iar

anul acesta am descoperit un alt complex arheologic, se pare că a fost reutilizată movila. Încă nu avem toate datele să putem afirma cu certitudine complexul respectiv din ce perioadă este. Dar dorim să continuăm și anul viitor dacă fondurile ne vor permite să săpăm un sfert din această movilă.

Oasele incinerate găsite sunt analizate de un specialist din Statele Unite ale Americii, pentru determinarea adecvată a speciilor și a indivizilor din care provin speciile respective.

Robin Quataert- specialist University at Buffalo, New York

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Sunt doctorandă la la Universitatea Buffalo din Statul New York și sunt în România de aproximativ o lună, timp în care am făcut studii arheologice. Anul trecut aici am găsit oase arse, iar anul acesta am venit să studiem oasele și să aflăm mai multe despre ele. Vreau să văd dacă sunt umane sau provin de la animale, dar și nivelul lor de deteriorare și alte date pe care le putem afla.

Toate artefactele găsite vor fi duse la Muzeul din Lugoj, care este beneficiarul patrimoniului arheologic de la Susani.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Circulația în regim de drum de mare viteză între Filiași și Lugoj este un țel ce pare greu de atins de către autorități. Potrivit...

Administratie

O investiție estimată la peste 50 de milioane de lei, finanțată majoritar din fonduri guvernamentale și bugete locale, a demarat în zona de est...

Administratie

Primăria Lugoj a demarat lucrări intense de reparații pentru a redeschide parțial ștrandul abandonat din oraș. Obiectivul, care a costat un milion de euro...

Administrație

Operatorul regional Aquatim începe astăzi, 15 iunie, o operațiune de anvergură pentru dezinfecția și spălarea rețelei de fântâni publice din municipiul Lugoj. Acțiunea face...