Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

MOMENTE DE GROAZĂ ÎN TREN

Momente de groază pentru călătorii care s-au aflat azi noapte în trenul care a circulat pe ruta Timișoara- Reșița. În vagon se aflau aproximativ 30 de oameni, iar la câteva minute după ce trenul a plecat din staţia Colțan, s-a auzit o pocnitură puternică iar unul dintre geamuri s-a crăpat. Ceea ce se pare că a fost un glonţ, a pătruns prin geam şi s-a oprit în peretele celălalt al vagonului trecând foarte aproape de capul unei călătoare. Una dintre tinerele din tren s-a ghemuit la podea şi nu s-a mai ridicat până ce trenul nu a ajuns la gara Reşita Nord.

Venind din Timișoara călătoream în acest vagon mai multe persoane. Dintr-o dată a trecut ceva prin acel geam. Nu știu că e armă că nu pot să știu, dar noi credem că e armă. Uitati, s-a tras prin geamul acela și s-a oprit dincoace. Exact prin fața noastră. Era o fetiță de 10 ani care a coborât mai nainte jos, exact de pe scaunul acela și eu eram pe celălalt din spate.

Incidentul s-a întâmplat după gara din Colțan, înspre Moniom. S-a auzit o pocnitură foarte puternică, asurzitoare. S-a tras din exteriorul trenului, din partea dreaptă. A fost un pocnet asurzitor și s-a auzit până în celălalt capăt al trenului. Nu am mai auzit cu urechea dreaptă, deci a fost un pocnet îngrozitor.

Cred că a trecut prin spatele capului meu. Eram eu și un băiat în spatele meu. Noroc orb am avut amândoi. A fost un zgomot foarte puternic, ca de armă, un pocnet puternic. A fost reflexul de a vedea de unde vine zgomotul și am văzut geamul acela crăpat. M-am gândit că trebuie să fie o armă că nu se poate o piatră.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Mai mulţi călători au sunat la 112 şi au anunţat ce s-a întâmplat. Trenul a fost garat pe una dintre linii şi sigilat până la sosirea criminaliştilor.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Un apel la numărul de urgență 112 a fost făcut luni, în jurul orei 7:50, după ce un bărbat a fost găsit căzut în...

Concerte și Spectacole

Timișoara începe să se pregătească pentru sezonul sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun va ocupa, și în acest an, mai multe dintre cele mai...

Știri

Timp de aproape o săptămână, polițiștii rutieri din județul Timiș au desfășurat controale pentru prevenirea și combaterea abaterilor comise de participanții la trafic. Acțiunile...

Știri

Un copil în vârstă de 13 ani a fost atacat cu un cutter de un bărbat care ar fi încercat să îi smulgă telefonul...