Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara s-a întrunit, astăzi, și a decis suspendarea activității, cu excepția cauzelor urgente, în perioada 26 februarie– 01 martie. Astfel, procurorii timișoreni se alătură colegilor lor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș care au anunțat că întrerup activitatea cu publicul. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au anunțat ” delimitarea fermă de pozițiile publice exprimate anterior și pe viitor de Asociația Magistraților din România și Asociația Procurorilor din România și achiesarea la pozițiile publice exprimate de Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statului Procurorului, Asociația Inițiativa pentru Justiție și Forumul Judecătorilor din România, în contextul modificărilor aduse legilor justiției”. Și activitatea altor parchete din oraşe precum Piteşti sau Constanţa este suspendată de luni, pentru câteva zile. Primii care au decis suspendarea activităţii în semn de protest faţă de ordonanţa de urgenţă pentru modificarea legilor justiţiei au fost judecătorii Tribunalului Cluj, care au anunţat că activitatea judiciară va fi suspendată timp de o săptămână.








































































































































































