Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto Video Nunta 2025
farmec.ro

Educație

[VIDEO] Nicolae Ghinea, profesor emerit și reper al Lugojului, la Gala Premiilor Lugojene 2025

”Cărțile sunt viața mea, iar biblioteca este casa mea” – este crezul profesorului emerit Nicolae Ghinea, la 87 de ani împliniți.

S-a născut la 4 august 1938, în comuna Poiana Mare – Dolj. A absolvit Facultatea de Filologie, secția Limba și literatura Română a Universității din Timișoara, în anul 1970.

A urmat o carieră didactică neîntreruptă de 44 de ani. În anul 1972, a devenit director al Școlii Generale nr. 6 din Lugoj, funcție în care s-a aflat, cumulat, timp de aproape 22 de ani, atât înainte, cât și după 1990.

Într-un timp relativ scurt, a reușit să facă din Școala nr. 6 una de elită. A schimbat radical aspectul interior al instituției, a construit o sală de sport încăpătoare (20 pe 9 metri), un corp de școală nou, cu 12 încăperi (clase, laboratoare și ateliere), astfel că școala care, la preluarea directoratului, avea 32 de clase cu 800 de elevi, a ajuns la 49 de clase, cu 1450 de elevi. Se simțea nevoia unui nou local. Și corpul cel nou, cu 12 săli de clasă și grupuri sanitare la fiecare etaj, s-a construit.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
farmec.ro

Frământările, incertitudinile, lupta cu obtuzitatea unor foști edili locali din epocă, se pot găsi pe larg înfățișate în romanul autobiografic ”Mărinaș”, o adevărată saga de familie, publicat în trei volume.

La doar 36 de ani, a obținut cel mai înalt titlu, cel de profesor emerit, la 30 iunie 1974. La ora actuală, este singurul dascăl care deține acest titlu, din oraș.

Ca profesor, prozator și publicist, s-a legat de viața spirituală a municipiului. A fost ales în fruntea Societății de Științe Filologice – filiala Lugoj, în perioada 1976-80 și a reprezentat mișcarea literară a zonei la sesiunile naționale de la Lugoj, Timișoara, București, Brașov, Constanța.

A colaborat cu studii, articole și texte literare la Tribuna Cluj, Cuvinte Românești, Redeșteptarea și Banat, Tibiscus – Uzdin din Banatul sârbesc etc.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
farmec.ro

Debutul publicistic a avut loc în 1975 la renumita revistă ”Tribuna” din Cluj, cu un eseu pe marginea simplificării și înnoirii programelor școlare. În anul 2018, la 80 de ani, profesorul Ghinea a publicat un volum dedicat reflectării problemelor de istorie și critică literară abordate în revista transilvană.

Alături de profesorul Gheorghe Luchescu, a contribuit la resuscitatea unor renumite coruri sătești, cum ar fi cel centenar din Chizătău, sau cele din Târgoviște și Ictar Budinț.

A inițiat și condus revista bilingvă româno-germană ”Cetatea Școală”, din care au apărut 16 numere în perioada martie 1995-decembrie 1999, un demers editorial inedit, primul de acest gen din oraș.

A publicat 20 de volume de carte – beletristică, eseuri și cărți de cultivare a limbii, numele său fiind evidențiat în cele două volume din ”Enciclopedia Banatului – Literatura” – apărute în 2015 și 2016,  sub egida Academiei Române – Timişoara, Institutul de Studii Banatice ”Titu Maiorescu”.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
farmec.ro

A iubit sportul, fiind și legitimat la Clubul ”Știința Craiova” în 1957. La Lugoj, a întocmit programele de meci ale Divizionarei B ”Vulturii Textila”. A intervievat jucători și antrenori importanți, precum Emeric Dembrovschi și Ion V. Ionescu, a fost și crainicul sportiv al stadionului.

Nicolae Ghinea este personalitate multilaterală, a cărui întreagă viață, pusă în slujba comunității, este una exemplară și demnă de respect.

sursa: redesteptarea.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
farmec.ro
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Evenimente

Ediția de vineri, 13 februarie, a emisiunii „Românii au talent”  a adus pe scenă două povești autentice din Lugoj, încărcate de emoție, muncă și...

Știri

Mai multe localități din județul Timiș au fost, astăzi, scena unor proteste spontane declanșate de nemulțumirea față de măsurile recente adoptate de Guvernul condus...

Social

După cum a informat Societatea de transport feroviar CFR Călători SA, pentru realizarea de lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Lugoj – Recaş, solicitate...

Știri

Autoritățile locale din Lugoj au declanșat o ofensivă fermă împotriva abandonării ilegale a deșeurilor, după un caz recent descoperit în pădurea de la Tapia....

Publicitate