Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

CETATEA JDIOARA, UITATĂ ÎN TIMP DE AUTORITĂȚI

Una dintre cele mai frumoase constucții medievale din Timiș și ale cărei vestigii se află pe lista monumentelor istorice de importanţă naţională, pare că a fost dată complet uitării de către autorităţi. Este vorba de Cetatea Jdioara, monument istoric aflat la limita dintre judeţele Timiş şi Caras-Severin, la aproximativ 18 kilometri distanță de Lugoj şi la 80 km de Timişoara. Cetatea, prea puțin cunoscută și turiștilor, se află pe raza Primăriei Criciova, în satul Jdioara, la întâlnirea dintre câmpia Văii Timişului şi prelungirea sud-vestică a munţilor Poiana Ruscă, la o altitudine de 288,4 m. Deși este unul dintre locurile pline de însemnătate istorică, din cetate au rămas astăzi doar nişte ziduri părăsite. Cetatea Jdioara a fost ridicată de către regii maghiari în 1320, fiind folosită ca şi cetate de apărare. Ea a făcut parte din mai multe domenii, la început a ţinut de banul Severinului, apoi de comiţii de Timiş, iar în 1387, la porunca regelui Sigismund, Ştefan Losoczi a cucerit cetatea de la cei care se luptau pentru putere în interiorul statului feudal maghiar, în 1440 aceasta intrând în posesia regelui Vladislav I al Ungariei.

 

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Aquatim anunță că, în perioada 1–3 octombrie 2026, mai multe fântâni publice din municipiul Lugoj vor fi supuse unor lucrări de spălare și dezinfecție....

Știri

Primele lucrări pentru amenajarea sensului giratoriu de la intersecția străzii Tapiei cu DJ 680, în Lugoj, au fost demarate. În această etapă, intervențiile se...

Știri

Rețeaua de distribuție a gazelor din Lugoj urmează să intre într-un amplu proces de reabilitare. Delgaz Grid a început procedurile administrative pentru un proiect...

Știri

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Recaș au desfășurat, pe 28 septembrie 2026, acțiuni pentru verificarea modului în care este efectuat transportul școlar. În timpul...